Abia pleacă februarie din pădure, că pe cerul limpezit se ivește îndrăzneț soarele. Zăpada începe să picure de pe ramuri: pic, pic. Stropii pătrund adânc în pământ și trezesc un ghiocel care, întinzându-și rădăcinile, spune:
– Ah! Ce mult am mai dormit. Ce-o mai fi pe afară?
El îşi spală cu grijă petalele albe şi lucioase şi se bucură.
– Ce frumoase sunt!
A răsărit puțin, doar dintre bulgării negri de pământ, că mai departe nu putea să-şi croiască drum, din cauza frunzelor veştede, înghesuite unele în altele, ce formau un covor întins și gros.
– Vă rog să mă lăsaţi să trec, le spuse politicos ghiocelul.
– Ai face bine dacă ai sta în pământ cuminte şi nu ne-ai mai plictisi, foşniră frunzele uscate.
– Cum să stau în pământ? se întrebă mirat ghiocelul. Că doar locul meu e afară, la soare. Trebuie să-mi deschid floricica albă şi să vestesc primăvara. Vă rog, faceţi-mi şi mie puţin loc!
– Ce zgomotos mai eşti, oftară frunzele, fără să se clintească. Nu vine nicio primăvară! Intră la loc în adăpost şi culcă-te!
Frunzele foşniră din nou supărate. Dar ghiocelul nu mai stătu să asculte ce spuneau, ci le străpunse. Capul său verde şi subţirel ieşi la lumină. „Ce frig era afară! Şi ce urât!“ Pădurea amorţită, copacii uscaţi, niciun fir de iarbă, nicio gâză, nicio floare. „Poate că aveau dreptate frunzele și nu vine încă primăvara“, gândi el. Atunci, o rază de soare coborî şi-i zâmbi:
– Bun venit, curajosule!
Când o văzu, ghiocelul îşi deschise voios petalele albe şi lucioase, sunând din clopoţel. Parfumul lui proaspăt şi uşor se împrăştie, purtat de vânt, în întreaga pădure şi, deodată, mugurii care dormeau pe crengile copacilor şi firele de iarbă dintre bulgării de pământ îl simţiră şi se treziră, bucurându-se la rândul lor.
– Vine primăvara! Vine primăvara!
Trimisă de ed. Victoria Daniela Jercan, Grădiniţa cu Program Normal nr. 4, loc. Dărmăneşti, jud. Bacău
A fost foarte faina povestea
RăspundețiȘtergere