Efectele VIOLENTEI asupra COPIILOR

Ca "bataia este rupta din rai", am auzit cu totii, fie in propria familie, ca modalitate de gestionare a propriei educatii, fie de la altii, care considera ca atunci cand copilul a gresit va intelege notiunea de bine sau rau, de corect sau incorect, numai cu ajutorul unei corectii fizice, mai elaborate sau mai simple. Ce nu am inteles niciodata este ce legatura are raiul, descris drept un loc al linistii si armoniei, cu o metoda dureroasa, umilitoare si lezanta de disciplina.
In mometul de fata, asistam cu totii la desfasurarea asidua a unor campanii impotriva abuzului, violentei domestice si maltratarii copiilor.
Prin legea nr 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, se reglementeaza aspecte legate de garantarea securitatii fizice si psihice a copilului, atat in cadrul familiei, cat si in cadrul institutiilor de protectie. Un intreg mecanism legislativ a fost pus in functiune pentru a depista, impiedica, pedepsi si remedia orice forma de abuz desfasurat impotriva copilului. Cu toate acestea, vedem destul de des cazuri de copii care sufera abuzuri grave, uneori cu urmari tragice. Societatea se dovedeste a fi rezistenta la schimbare si greu educabila.
Nu exista o scoala obligatorie unde sa invatam sa fim parinti, de aceea, fiecare parinte este autodidact in privinta educatiei copilului sau. Maniera in care tratam copilul depinde intr-o mare masura de cum am fost noi insine crescuti.
Abuzul cuprinde toate formele de violenta fizica sau psihica savarsite impotriva copilului, orice comportament care implica folosirea fortei si a superioritatii pentru a-l rani: bataia, insultele, umilinta, agresiunea sexuala, comportamentele cu conotatie sexuala savarsite in prezenta copilului, intimidarea, lovirea, supunerea la practici injositoare, munca fizica inadecvata varstei si capacitatilor fizice, expunerea la pericole , alungarea de acasa, amenintarile , neglijarea, obligarea la savarsirea unor acte gen furt, cersetorie, prostitutie etc.
Orice forma de abuz savarsita impotriva copilului provoaca o trauma care se reflecta in comportamentul sau intim, social, scolar, in relatia cu semenii, in conduita de joc, in imaginea despre sine si lume.Ce simte si gandeste copilul abuzat?Culpabilitate. Considera ca permanent greseste si ca merita pedepsele primite, ca este raspunzator de supararea parintilor.Frica. Copilul supus frecvent agresiunilor, invata sa traiasca intr-o asteptare anxioasa, intr-o stare de permanenta alerta, in special daca face parte dintr-o familie in care intalnim violenta domestica, certurile dintre parinti degenerand in violente care se rasfrang si asupra copilului. Copilul nu doarme bine, nu se alimenteaza adecvat sau suficient, se imbolnaveste des, isi face foarte multe griji, asteptand in orice clipa sa fie agresat.Nedreptate. Copilul intelege ca cel puternic detine puterea, ca din cauza inferioritatii sale fizice este victima, isi insuseste acest raport si invata un model de comportament. Mai tarziu, cand dezvoltarea fizica ii permite, isi exprima agresivitatea asupra celor mai slabi (copii, animale)."Nu sunt iubit". Este greu ca un copil care este umilit, lovit, amenintat, sa aiba incredere in adultul care il raneste. El va considera ca nu merita iubirea adultului, ca nu este dorit, acceptat, iubit. Chiar daca parintele ulterior regreta tratamentul aplicat copilului, copilul va ramane permanent cu un sentiment de neancredere in acesta, deoarece i-a dovedit ca este capabil sa il raneasca.
"Ma voi razbuna". Uneori, copilul este constient de faptul ca din cauza inferioritatii fizice, nu se poate apara. De aceea, el tolereaza abuzul si, in secret, incepe sa elaboreze planuri de razbunare pentru mai tarziu. El nu este capabil sa ierte si sa treaca cu vederea ceea ce I se intampla, deoarece nu I se arata un model de toleranta si intelegere.
Cand devine capabil sa-si domine intr-o mai mica sau mai mare masura parintele, poate gasi o modalitate de razbunare: sfidare, fuga de acasa, delincventa, sau atacuri violente .
"Asta este normalitatea". Modelele de comportament se invata in familie. De aceea este bine sa nu subestimam capacitatea copiilor de a ne imita in cele mai mici amanunte comportamentul (bun sau rau), cu atat mai mult cu cat, la varste fragede, nu detine un filtru cu ajutorul caruia sa discearna binele de rau. Copilul crescut intr-o familie in care se practica violenta invata ca aceasta e maniera in care oamenii relationeaza, aceasta este normalitatea. Odata insusita aceasta credinta, ea se va reflecta in toate interactiunile sale. Mai tarziu, cand va creste si isi va intemeia o familie, va aplica aceleasi metode, convins fiind ca asa se procedeaza. Un exemplu dat copiilor este mai valoros decat o mie de cuvinte. Chiar daca mesajul verbal dat copilului este “te iubesc “, daca nu este sustinut si de comportamentul parintelui, acest mesaj nu va valora nimic. De aceea uneori intalnim parinti care se plang “i-am spus de mii de ori sa se poarte frumos”, “i-am explicat de fiecare data sa nu se bata”, dar daca exemplul oferit a fost altul, acesta i-a demonstrat cum se procedeaza in mod practic.
"E mai bine sa mint". Copilul observa ca atunci cand greseste este pedepsit, certat, batut, parintii nu iarta si nu tolereaza. De aceea, pentru a evita pedepsele aspre, invata sa ascunda adevarul, sa il denatureze. Curand, acesta devine un obicei care ii aduce beneficii (evitarea pedepsei), pe care il transforma in convingere personala “inseamna ca este mai bine sa minti”.
Cand minciunile sunt descoperite, copilul este din nou pedepsit, mai aspru chiar, pentru minciuna. Asta nu il va face insa sa renunte la ea, ci sa se perfectioneze, caci a vazut deja ca minciuna il scapa de cele mai multe ori. Daca ajunge sa minta suficient de bine, nu va mai fi pedepsit. Copilul agresat, abuzat in familie, sufera, in general, o denaturare a comportamentului social. In colectivitate el poate fi retras, temator, in stare permanenta de alerta, simtindu-se amenintat, sau, dimpotriva, poate fi agresiv, razbunator, dominator, netolerant.
Jocul este un mod in care copilul se exprima, pune in scena lumea sa interioara, exerseaza modelele invatate in familie. Putem observa, in colectivul de copii, in special in cadrul jocurilor pe care ei le desfasoara, mai multe tipuri de conduite care pot fi indicatori ai abuzurilor:
copilul excesiv de cuminte, retras, temator, care nu intervine in joc, foarte anxios si emotiv cand este intrebat ceva (tremura, se inroseste, se balbaie, se refugiaza in tacere). El a invatat ca nu poate fi niciodata suficient de atent, ca ceea ce spune sau face ar putea declansa violenta. Nefiind niciodata sigur de consecinte, prefera sa nu interactioneze. Acest copil este mai mereu victima copiilor mai puternici sau agresivi din cadrul grupului, rolurile pe care le prefera sunt cele marginale, inferioare (copilul familiei, pisicuta, elevul, pacientul) care nu implica foarte mari responsabilitati, evita sa atraga atentia, se supune indemnurilor. El repune in scena, in cadrul jocului, rolul pe care il are in familie si se comporta conform modului in care este tratat acolo
copilul razbunator, care nu trece nimic cu vederea, este agresiv, revendicativ, nu tolereaza frustrarea, ii pedepseste pe ceilalti pentru cea mai mica greseala, doreste sa conduca si perturba permanent grupul. Nu uita si nu iarta. El se identifica cu parintele dominator, din cauza incapacitatii de a face fata situatiei de violenta, si isi compenseaza inferioritatea in cadrul jocului. Este calaul grupului, jocul trebuie sa se desfasoare dupa regulile sale, identifica rapid copiii-victima pe care ii persecuta. Isi alege in general roluri dominatoare, superioare, chiar violente (seful piratilor, capitanul de vas, profesorul sever, tatal, presedintele), carora de multe ori le confera o forma agresiva, abuziva, neanduratoare.
copilul matur, care a invatat sa faca fata situatiilor dificile, se comporta ca un mic adult, este protector cu ceilalti , ii consoleaza, ii ajuta. Ofera celor din jur ceea ce simte nevoia sa primeasca el insusi in cadrul familiei. Este posibil ca acest copil sa faca parte dintr-o familie cu o situatie materiala precara, sa munceasca pentru a-si ajuta familia, sa fie supraresponsabilizat , parentalizat (are grija de fratii mai mici, de un parinte bolnav, caruia i-a preluat atributiile). Unul dintre parinti poate fi alcoolic, violent, iar copilul preia raspunderea parintelui-victima, empatizand cu acesta si invatand sa faca fata. Prefera roluri care implica seriozitate, responsabilitate, sacrificiu (eroul, politistul, soldatul, tatal).
copilul deprimat, refuza jocul, nu participa sau nu se implica daca este fortat sa participe, este rigid, blocat, prefera solitudinea, retragerea, relationeaza putin, nu se imprieteneste si nu manifesta interes fata de ceilalti, nu se bucura, nu se entuziasmeaza. Acest copil s-a resemnat , incapacitatea de a face fata violentei a determinat izolarea, retragerea, pierderea interesului. Nu mai spera sa primeasca ajutor si nu il mai cauta. Foarte des, copiii care sunt supusi abuzurilor in cadrul familiei aleg calea fugii de acasa. Mare parte din copiii strazii sunt copii care au parasit domicliul datorita fricii, disperarii si neputintei de a face fata violentei. Ajunsi in strada, incapabili sa se descurce, ajung cu usurinta in grupuri infractionale, intarind fenomenul delincventei juvenile. Din victime ale familiei devin agresori.Multi dintre ei sunt institutionalizati si ajung in centre de plasament. Este un lant cauzal care le marcheaza intreaga viata.
Devenind adulti, copiii crescuti in familii violente, de cele mai multe ori repeta modelul familiei de origine in propria lor familie, cu proprii copii. Este ceea ce au invatat sa faca si nu cunosc alt mod de a trai. Iubirea este pentru ei fie un ideal necunoscut, fie o forma de suferinta, atata vreme cat proprii parinti le-au aratat iubirea parinteasca prin violenta. Vor iubi, la randul lor, in acelasi fel. Singurul cunoscut de ei.