NU NUMAI LA GRADINITA de Octav Pancu / POVESTI PENTRU COPII

Nu numai la grădiniţă
de Octav Pancu-Iaşi


Povestea asta este despre un băieţel care l-a uitat pe „bună ziua”.Cum adică „l-a uitat”? o să întrebaţi voi, că doar „bună ziua” nu-i o umbrelă s-o uiţi la un vecin şi nu-i o pălărie s-o uiţi în tren. „Bună ziua” – ştie oricine- e „bună ziua” şi nu poate fi uitat, spuneţi voi şi aşteptaţi de la mine să vă dau dreptate şi să închei această discuţie fără rost. Îmi pare rău, dar nu pot. Şi iată de ce: ieri veni la mine acasă un băieţel să mă invite la o serbare, la grădiniţă.

Băieţelul intră şi îmi spuse:
- Copiii vă invită la grădiniţă. Dăm o serbare. M-au trimis pe mine să vă spun. V-am spus, acum plec...
- Asta-i tot?
- Tot.
- N-ai uitat nimic?
- Nimic.
- Ba ai uitat. L-ai uitat când ai intrat pe „bună ziua”. Unde l-ai uitat?
- Nu ştiu.
- Cum se poate să nu ştii? Aminteşte-ţi! Nu poţi pleca aşa la drum, fără „bună ziua”. Gândeşte-te puţin! Ai mai trecut pe undeva înainte de a veni la mine?
- Am mai trecut pe acasă.
- Poate l-ai uitat pe „bună ziua” acasă. Ai telefon?
- Da.
- Ce număr?
Îmi spuse numărul şi sunai acasă la el. Răspunse bunica.
- Sărut mâna, bunicuţo, începui. Iartă-mă că te iau de la treburi. Nepotul dumitale e la mine. I s-a întâmplat ceva, l-a uitat pe „bună ziua”. Nu cumva l-a uitat acasă?
- Nu, auzii de la celălalt capăt al firului. Din păcate nu l-a uitat acasă. Dacă-l uita, îl găseam. Nici când a trecut pe acacsă nu-l avea la el. A deschis uşa de la bucătărie, a spus: „Bunică, mi-e foame!”, a înfulecat o pârjoală, dar, ţin bine minte, l-a uitat pe „bună ziua”. Nu ştiu unde l-a uitat. Ştii cumva dumneata?
- Nu ştiu, dar o să aflu. Mulţumesc, bunicuţo. Sărut mâna. Lăsai receptorul în furcă şi-i vorbii băieţelului:
- Nu l-ai uitat acasă. Ai mai fost pe undeva?
- Da. Am trecut pe la un chioşc de ziare.
- Care chioşc?
- Cel din colţ. Am întrebat dacă a apărut...
Nu-l mai aşteptai să sfârşească. Aşa cum eram, în cămaşă, cu papucii de casă în picioare, o zbughii spre chioşcul de ziare din colţ.
- Noroc! îl salutai pe vânzător. Fii bun şi dă-mi o informaţie. Nu, nu Informaţia Bucureştiului, altfel de informaţie. A trecut pe la dumneatat un băieţel aşa şi aşa... (Prin „aşa şi aşa”, cititorii sunt rugaţi să înţeleagă descrierea amănunţită a băiatului.)




- A trecut, îmi răspunse vânzătorul.
- Fii bun atunci şi uită-te... Nu cumva l-a uitat aici pe „bună ziua”?
- N-are nici un rost să mă uit. Nu l-a uitat. Nu avea cum. Nu l-a lăsat nici o clipă. A întrebat dacă a apărut o revistă, dar n-am auzit nici un „bună ziua”. Poate l-a uitat în altă parte.
- Bine. O să aflu unde l-a uitat. Noroc!
Băieţelul mă aştepta acasă., jucându-se cu maşina mea de scris. (Am fost nevoit s-o dau la reparat după aceea, dar asta v-o spun numai aşa, în treacăt...)
- Nu l-ai lăsat pe „bună ziua” nici la chioşc, îi zisei, în timp ce îi luam din faţă maşina de scris, fără să bănuiesc că era prea târziu... Nu ai mai fost nicăieri?
- Nu.
- Atunci înseamnă că l-ai uitat la grădiniţă. Stai să mă interesez. Luai telefonul şi formai numărul grădiniţei.
- Alo, vă salut... Nu vă supăraţi, cu cine vorbesc?
- Cu grădiniţa! îmi răspunse o voce groasă.
- Chiar... grădiniţa?
- Chiar.
- Atunci, iată ce aş dori să vă întreb: acum, după ce au plecat copiii acasă, aţi făcut curăţenie?
- Desigur.
- Şi aţi măturat sub fiecare scăunel, sub fiecare măsuţă, aţi şters praful de pe raftul cu jucării, aţi...
- Mai încape vorbă?!
- Într-adevăr, nu mai încape şi totuşi aş mai avea ceva de spus: cred că un băieţel l-a uitat la grădiniţă pe „bunz ziua”. Nu cumva l-aţi găsit?
- Ba da. L-am găsit în dulapul cu şorţuri, în buzunarul unui şorţ. E al unui băieţel, când pleacă de la grădiniţă îl uită mereu în buzunarul şorţului. La grădiniţă îl are tot timpul la el. Îl dă doamnei educatoare, doamnei directoare şi mie, îngrijitorului. Cum s-ar spune, cu alte cuvinte, la grădiniţă e un băieţel respectuos. Dar de vreme ce-l uită mereu pe „bună ziua” în buzunarul şorţului, cred că acasă sau în altă parte nu-i la fel.
- Mulţumesc. M-am lămurit.
Şi pentru că mă lămurisem, îi spusei băieţelului:
- Ţi l-am găsit pe „bună ziua”. Îl uiţi mereu la grădiniţă, în buzunarul şorţului. Asta nu se poate. Ai nevoie de el nu numai acolo. Ai nevoie de el pretutindeni.
Şi spunând acestea băieţelului... dar mai bine să ne oprim aici. Gata. Punct.
Bună ziua!