de George Cosbuc
Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură -
Ce păcat!
Gâştele-auzind cum zbiară:
“Auleo! Păpucii mei!”
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebau mirate: ce-i?
“Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!”
“Haideţi toţi, şi moşi şi babe
Să-i cătăm pe râu acu!”
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.
“I-ai găsit?” – “Eu nu, surată,
Ce mă-ntrebi aşa şi tu!”
Toate-apoi strigau deodată:
“Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu nu!”
Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duşi au fost!
Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci şi ţine post.
“Nu-i găsesc! Sărac de mine
Iar desculţe, vezi tu bine,
Lucru prost!”
Gâştele de-atunci, în cale
Când văd apa undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla.
Vin şi raţe să le-ajute:
Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haid’, vino, du-te,
Zile-aşa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!
Iar când gâştele stau gloată
Şi prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Să te-ntrebe: “Ce ne-aduci?
Ai găsit păpucii? Spune!”
Tu la fug-atunci s-apuci!
Ssss! Ssss! Ssss! Tot fac nebune
Şi te muşcă, doar le-ai spune
De papuci!
