Dino

Stiti copii, nu toate povestile incep cu “a fost odata” pentru ca unele se intimpla…chiar acum. Asa e si cu povestea Dragonului Dino. Rataceam aseara prin “Tara povestilor nepovestite” si cine apare gifiind de pe dupa un pinten de munte. Dino! Dragonul! Numai ca, vezi tu, de fioros nu mai era deloc fioros. Ba arata chiar cit se poate de jalnic cum isi  tira asa aripile dupa el. Il intreb ce a patit.
- Ce am patit? Tu ma intrebi ce am patit? se ratoieste el la mine. Halal povestitoare! N-am ce sa zic! M-ai uitat cu totul in povestile tale si acum iaca pozna! Nu mai pot zbura, nu mai pot scoate flacari pe nari iar eu “groaza copiilor”am ajuns sa ma tem si de umbra mea. Si spre uimirea mea se porni sarmanul sa plinga in hohote.
- Dar tot nu inteleg care e vina mea? ii spun nedumerita.
- Cum care e? ma intreaba el otarit. Pai daca nici un copil nu mai citeste povesti despre dragoni si zine? Daca nici un copil nu mai crede in mine? Cum sa mai pot zbura? Visele lor imi dadeau aripi, gindurile lor imi dadeau puteri. Acum…nu mai am nimiiic!
- Hai, lasa! incerc sa-l imbunez intinzindu-i o batista pe care de data asta sunt sigura ca n-o sa o mai pirjoleasca.
- Gasim noi o solutie.
- Cum? incepe Dino sa se agite si sa gesticuleze. Ca sa poti scrie o poveste despre mine, trebuie sa fac ceva, nu? Iar eu nu mai pot face nimiiiic!
- Hai sa dam o raita pe aici! ii zic si poate ne vine vreo idee…





Dar avea dreptate sarmanul Dragon. Plictiseala mare in “Tara povestilor nepovestite”. Vezi tu, daca el nu mai putea zbura, nu o mai putea rapi nici pe Zina cea frumoasa iar Fat-frumos nu mai avea asadar nici un motiv sa o salveze. Asa ca mai putea acum doar visa unul la  altul, ea impletindu-si si despletindu-si la infinit cositele, el dind lustru la saua calului.
- Vezi ce se intimpla? se smiorcaia din nou dragonul. Toti se plictisesc de moarte.  Nimeni nu mai face nimic. Eu sint condamnat sa fac basici in talpa de la atita umblat pe jos iar Fat-fumos si Zina cea frumoasa o sa traiasca singuri si nenorociti in loc de impreuna si fericiti pina la adinci batrineti.
- Bine. Fie! ma hotarasc intr-un tirziu. Dar daca am sa scriu povestea ta promiti sa nu-i mai speri pe copii?
- Promit! Promit! se invoi dragonul, fericit nevoie mare.
- Atunci asa facem! Eu am sa incerc sa spun tuturor povestea ta dar nu garantez  nimic. Copiii nu prea mai citesc povesti acum, intelegi tu? Au jocuri pe calculator, pe play-station, invata la scoala despre dinozauri ( ii stiu chiar pe nume, Tiranosaurus Rex, etc.)si nu prea mai au timp sa…viseze…
Il las totusi pe Dragon plin de speranta, hotarita sa fac ce pot in     privinta lui. Ce ziceti copii? Merita sa il salvam pe Dino? Haideti sa  spunem povestea lui tuturor si sa incepem sa…credem!

Povestea Dragonului Dino / POVESTI PENTRU COPII

Leave a Reply