GREŞEALA CUMİNŢİCĂİ
                                   de  V.Gafita

O cunoaşteţi pe Cuminţica? Cuminţica este fetiţa aceea cu părul legat strâns în două codiţe. Dacă aţi trecut prin faţa blocului nostru nu se poate să nu o fi văzut jucându-se cu ceilalţi copii de seama ei; pentru că nu trebuie să credeţi cumva că dacă i se spune Cuminţica, înseamnă că nu se joacă, nu alergă, nu cântă şi nu se ceartă uneori. Dar ea ştie unde şi când poate să se joace, respectă regulile de circulaţie şi orele de odihnă stabilite de blocul nostru. Astăzi după- amiază, tocmai venise de la grădiniţă când mama ei i-a spus:




-Daniela - pentru că de fapt aşa o cheamă pe Cuminţica – du-te, te rog, până la magazin să iei o pâine.

-Desigur, mămico, a răspuns Cuminţica şi luând banii a plecat imediat.
Nu s-a îndepărtat bine de casă şi a văzut-o pe prietena ei, İrina, alergând grăbită.
-Unde te duci? a întrebat-o ea mirată.
N-am timp de vorbă, i-a răspuns İrina. M-a trimis mama la magazine să iau pâine şi mi-a zis să vin repede.
-Nu ştii că nu-i frumos să fugi pe trotuar? a mustrat-o Cuminţica. Poţi să loveşti trecătorii, iar la traversare nu ai timp să te asiguri dacă vine vreo maşină.
-Lasă-mă cu sfaturile tale, i-a întors vorba İrina şi a plecat mai repede în goană. Dar n-a făcut câţiva paşi că a trebuit să ocolească un grup de muncitori care reparau ceva la o gură da canalizare. Dar dându-se jos de pe trotuar nu a observat o maşină ce venea din spatele ei: frâne, scrâşnete, spaimă.
-Hai cu mine, i-a spus Cuminţica şi a luat-o de mână. A merge repede pe stradă nu înseamnă ca trebuie să alergi.
Acum erau două fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de mână. Nu merseră prea mult şi văzură o fetiţă necunoscută care plângea la marginea trotuarului.
-De ce plângi? a intrebat-o Cuminţica.
Printre sughiţuri fetiţa i-a explicat:
-M-a trimis bunica la farmacie şi mi-a spus sa merg după cum arată semnele de circulaţie. Dar sunt atâtea semne că nu mai ştiu să mă descurc.
- İată, acela roşu, cu o dungă albă e semn pentru maşină că pe această stradă nu are voie să circule. Mai încolo este altul albastru cu silueta unui tătic şi un copil de mână. Pe acolo trebuie să mergem noi, pentru că semnul ăsta înseamnă: trecere pentru pietoni.
- Vai, ce multe sunt, suspină fetiţa.
-Până ai să le înveţi, hai cu mine, că tot trecem pe la farmacie, îi zise Cuminţica.
Acum erau trei fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de mână. Abia cotiră pe prima stradă că dădură peste o multime de oameni în faţa unui camion.
-N-am nicio vină explică şoferul camionului, galben la faţă şi cu vocea răguşită. Fetiţa s-a grăbit să treacă strada rin loc nemarcat şi fără să se asigure. Noroc că am avut frâne bune, altfel cine ştie ce se putea întămpla.
Fetiţa nu era alta decât marilena, vecină de scară cu Daniela, Cuminţica. Stătea speriată, tremura şi nu putea scoate nici un cuvânt.
- Unde te duceai? o întrebă Cuminţica.
- La …la… chioşc…să cumpăr un ziar… pentru tata.
- Hai cu noi, îi spuse Cuminţica, trăgând-o din miljocul mulţimii.
Erau acum patru fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de mână.
Se vedea magazinul din centrul cartierului când întâlneşte un mic agent de circulaţie ducând de mână o fetiţă cu ochii în lacrimi.
- Ce-i cu tine, Marcela? o întreabă Cuminţica mirată.
- O cunoaşteţi? se bucură micul agent.
- Da, e sora colegei mele, İulia Stănescu, de pe strada noastră.
- Am găsit-o în partea cealaltă a străzii, plângând că nu ştie pe unde să traverseze, explică micul agent de circulatie. Acum am trecut-o eu, de la un colţ la altul al străzii.
- Dacă îmi dai voie, o luăm cu noi, ceru Cuminţica.
Erau acum cinci fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de mână.
Nu ştiu dacă în drumul ei Cuminţica a mai adunat şi alte fetiţe care nu ştiau să circule pe stradă. Dar şi pentru atât cât am văzut până aici Cuminţica trebuie felicitată, cu toate că , în dorinţa de a ajuta pe alţii, a făcut şi ea o greşeală! Voi ştiţi care?
A uitat că pe trotuar merg copiii doi câte doi, ca să nu încurce pe ceilalţi oameni să circule.

GRESEALA CUMINTICAI de V. Gafita / POVESTI PENTRU COPII

Leave a Reply